PROIECTUL DE PREVENIRE A TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE ”Siguranța mea nu are preț”
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN B R A Ş O V
BIROUL ANALIZA ȘI PREVENIREA CRIMNALITĂȚII
Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane. Respectarea drepturilor victimelor traficului de persoane, protecția acestora, precum și lupta împotriva traficului de persoane constituie obiective primordiale pentru România, care este țară de origine, de tranzit și, din ce în ce mai mult, de destinație pentru traficul de persoane.
În perioada octombrie 2024 - iunie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității, în parteneriat cu Agenția Națională Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului vor desfășura activități preventive destinate informării copiilor, tinerilor și adulților (părinți, aparținători, cadre didactice, etc.) asupra principalelor forme de abuz (exploatarea sexuală, cerșetoria, exploatarea prin muncă, pornografia infantilă) și intervenția în posibilele situații de trafic, în cadrul Proiectului de prevenire ”Siguranța mea nu are preț”.
Scopul proiectului îl reprezintă creșterea gradului de informare, conștientizare și sensibilizare a cetățenilor cu privire la traficul de ființe umane și a altor tipuri de infracțiuni ale căror victime pot deveni copiii/tinerii.
Pentru a evita victimizarea, Poliția Brașov recomandă copiilor/tinerilor ca în mediul on-line:
* să nu ofere informații referitoare la conturile și parolele personale;
* să aibă setările de siguranță activate, ținând conturile la modul ”privat”, pentru a nu putea fi vizualizare postările de către persoane necunoscute;
* să se informeze referitor la persoanele care le solicită ”prietenia” și pe care nu le cunosc în realitate;
* să nu posteze poze, filme în ipostaze compromițătoare;
* să nu discute cu persoane necunoscute despre problemele personale;
* să nu se lase influențați de anturaj;
* să nu dea curs invitațiilor unor persoane necunoscute sau puțin cunoscute;
* să aibă grijă cum își aleg prietenii, uneori chiar și ei pot trăda sau răni;
* să nu ezite să solicite ajutorul dacă se simt amenințați, constrânși să facă lucruri care nu le fac cinste;
* să discute cu părinții, rude, cadre didactice, prieteni de încredere când simt că există o problemă, să apeleze telefonul Copilului 119 sau Poliția la 112!