Statistici

290644
Astazi
Ieri
Saptamana Aceasta
Saptamana Trecuta
Luna Aceasta
Luna Trecuta
Toate zilele
56
155
437
287117
8221
8635
290644

IP-ul tau 54.166.245.10
Ora Serverului: 2017-10-24 12:25:33

Masuri prevenire incendiu

MĂSURI minimale de prevenire a incendiilor la obiectivele de cult, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşte.

Principalele masuri de aparare impotriva incendiilor la efectuarea activitatilor de igienizare a terenurilor agricole si a gospogăriilor populatiei.

Apărarea împortiva incendiilor  pe timpul utilizării focului  deschis la arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale

    

MĂSURI minimale de prevenire a incendiilor la obiectivele de cult,

cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşte

Sfaturi privind lăcaşurile de cult:

Ø  Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare ori de execuţie şi interzicerea desfăşurării lor în obiective care au amplasate, la interior sau la exterior, schele.

Ø  Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă, îndepărtarea covoarelor/mochetelor şi a mobilierului (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celui folosit de ierarhi şi limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult.

Ø  În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, acestea prezintă un risc foarte mare de incendiu, nu se permite aglomerarea credincioşilor în interior deoarece au uşile de acces/evacuare de dimensiuni mici şi afectează evacuarea în caz de incendiu.

Ø  Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii.

Ø  Instruirea de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu, cu menţionarea faptului că, în cazul evacuării de urgenţă a clădirii, să stingă imediat lumânările şi să utilizeze lanternele din dotarea telefoanelor mobile.

Ø  Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie al autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu,

Ø  Efectuarea prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.

Sfaturi privind spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale:

Ø  Instruirea, de către factorii de conducere şi administratorii aşezămintelor mănăstireşti, a persoanelor cazate în spaţiile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate şi privind modul concret de acţionare în situaţia producerii unor evenimente.

Ø  Asigurarea permanentă a supravegherii atente a spaţiilor care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcaşurile de cult, colecţiile muzeule, depozitele de fonduri muzeale/carte rară şi atelierele de restaurare, pentru eliminarea posibilităţii de sustragere a unor obiecte de valoare/cult şi, implicit, de recurgere la tehnica incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracţiuni.

Sfaturi privind utilizarea lumânărilor şi a focului deschis:

Ø  Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta Înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii şi, de asemenea, că se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze).

Ø  Interzicerea utilizării focului deschis la efectuarea curăţeniei pe terenurile, în curţile lăcaşurilor de cult, precum şi în cimitirele din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, cu intensitate ridicată, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.

În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcaşul de cult:

Ø  Se evacuează toţi enoriaşii din biserică, prin grija şi sub coordonarea preoţilor, utilizând echilibrat toate căile de evacuare existente inclusiv cele din altar, acolo unde acestea există, o atenţie deosebită fiind acordată persoanelor în vârstă ori cu un grad de mobilitate redus;

Ø  Concomitent cu evacuarea persoanelor, se asigură prima intervenţie pentru stingerea incendiului, utilizând stingătoarele de incendiu;

Ø  Se vor anunţa de îndată serviciile de urgenţă profesioniste la numărul de apel unic 112 şi serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al localităţii. 

 

Principalele masuri de aparare impotriva incendiilor la efectuarea activitatilor de igienizare a terenurilor agricole si a gospogăriilor populatiei

Situatia incendiilor produse in ultimii ani  arata faptul ca in perioada de primavara, in tara noastra, se inregistreaza cel mai mare numar de arderi necontrolate ca urmare a actiunilor de igienizare a terenurilor de vegetatie uscata.

Din analiza statistica a incendiilor ce au avut loc in ultimii cinci ani reiese faptul ca, in momentul in care incepe sa se incalzeasca, in special din a doua jumatate a lunii martie, se produce un numar ridicat de incendii la gospodariile populatiei, avand ca principala cauza focul deschis efectuat pentru curatenia de primavara prin distrugerea resturilor menajere, furajere sau a vegetatiei uscate din gradini, curti si terenurile adiacente.
In multe cazuri, cetatenii ard miristile, resturile menajere ori vegetatia uscata in conditii de vant ori amplasand gramezile ce urmeaza a fi distruse prin ardere in apropierea surilor, adaposturilor pentru animale sau furaje, ceea ce conduce la propagarea rapida a focului la gospodarii si anexele acestora, inregistrandu-se insemnate pagube materiale si chiar pierderi de vieti omenesti. Unele din aceste evenimente, pe langa impactul negativ asupra calitatii solului si a altor factori de mediu, au condus la consecinte grave si asupra altor segmente de activitate (circulatie rutiera si feroviara etc.).

Pentru a nu pune in pericol siguranta cetatenilor, a avutului public si privat si pentru protectia mediului se  impune luarea masurilor de prevenire a incendiilor astfel:

FOCUL DESCHIS:

Utilizarea focului deschis in locuri cu pericol de incendiu si pe timp de vant este interzisa;

Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis in incintele unitatilor, in zonele de agrement si in gospodariile populatiei se face numai in locuri amenajate, in conditii si la distante care sa nu permita propagarea focului la constructii, depozite, culturi agricole, paduri, plantatii sau alte vecinatati;

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deseurilor si altor materiale combustibile, se face in locuri special amenajate ori pe terenuri pregatite, cu luarea masurilor ce se impun pentru impiedicarea propagarii focului la vecinatati, asigurandu-se supravegherea permanenta a arderii, precum si stingerea jarului dupa terminarea activitatii;
Arderea miristilor se face numai dupa luarea masurilor ce se impun pentru impiedicarea propagarii focului la vecinatati, asigurandu-se supravegherea permanenta a arderii;

Utilizarea focului deschis nu se admite la distante mai mici de 40 m. fata de locurile cu pericol de explozie (gaze si lichide inflamabile, vapori inflamabili etc.), respectiv 10 m. fata de materiale sau substante combustibile (hartie, lemn, textile, ulei, bitum etc.), fara a fi supravegheat si asigurat prin masuri corespunzatoare;

Luarea masurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul in conditii si in locuri in care se pot produce incendii constituie o obligatie a persoanelor care raspund, potrivit legii, de cresterea, educarea si ingrijirea copiilor.

Arderea miristii, a vegetatiei uscate si a resturilor vegetale se face cu respectarea urmatoarelor prevederi generale:

Ø  conditii meteorologice fara vant;

Ø  parcelarea miristii prin fasii arate, iar in cazul vegetatiei uscate si a resturilor vegetale colectarea sa se faca in gramezi / cantitati astfel incat arderea sa poata fi controlata;

Ø  izolarea zonei de ardere fata de caile de comunicatii, constructii, culturi agricole, instalatii, fond forestier, prin executarea de fasii arate;

Ø  executarea arderii in zone care sa nu permita propagarea focului la fondul forestier si sa nu afecteze retelele electrice, de comunicatii, conducte de transport gaze naturale, produse petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

Ø  desfasurarea arderii numai pe timp de zi;

Ø  supravegherea permanenta a arderii si asigurarea pana la finalizarea acesteia a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii;

Ø  stingerea totala a focului inainte de parasirea locului arderii

Efectuarea lucrarilor cu foc deschis se executa numai pe baza permisului de lucru cu foc emis de  administratorul operatorului economic / institutiei sau, dupa caz, de consiliului local fiind obligatorii instruirea personalului, controlul si supravegherea asupra masurilor de aparare impotriva incendiilor, precum si informarea serviciului voluntar pentru situatii de urgenta (se excepteaza de la aceste prevederi executarea arderii vegetatiei uscate si a resturilor vegetale in cadrul gospodariilor cetatenesti);

In ariile naturale protejate si in vecinatatea acestora este interzisa aprinderea si folosirea focului deschis in afara vetrelor special amenajate si semnalizate in acest scop de catre administratorii sau custozii acestora;

Este interzisa executarea focurilor deschise la o distanta mai mica de 100 m. de fondul forestier.

Se interzice aprinderea si mentinerea focului in camp deschis si nesupravegheat.

     In zonele cu suprafete expuse incendiilor – culturi agricole in vegetatie, zone de protectie ale acestora si paduri – se vor asigura benzi de protectie potrivit normelor in vigoare.

Toate activitatile de igienizare care presupun utilizarea focului deschis se vor executa numai  cu respectarea prevederilor art. 97 alin. 1, 3, 4, 5; art. 98 si art. 99 alin. 3 din Norme Generale de aparare impotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor nr. 163/2007, respectiv a prevederilor Dispozitiilor Generale de aparare impotriva incendiilor pe timpul utilizarii focului deschis la arderea miristi, vegetatiei uscate resturilor vegetale, aprobate prin Ordinul Ministerului Internelor si Reformei Administrative si a Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 579/2008;

Distrugerea prin ardere a resturilor vegetale de pe terenuri (miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa) se face numai cu acceptul autoritatii  competente pentru protectia mediului, respectiv a Agentiei pentru Protectia Mediului Brasov si cu informarea in prealabil a serviciului voluntar pentru situatii de urgenta, in conformitate cu prevederile art. 94 alin. 1, lit. n) din Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului  nr. 195/22.12.2005, cu modificarile si completarile ulterioare.

FUMATUL:

Se interzice fumatul in locuri cu pericol de incendiu sau explozie.

Este interzisa aruncarea la intamplare pe materiale combustibile a resturilor de tigari.

Nerespectarea masurilor legale sus mentionate atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz, potrivit legii.

Persoanele fizice si juridice au obligatia morala si legala sa respecte in orice imprejurare normele de prevenire si stingere a incendiilor si sa nu primejduiasca, prin deciziile si faptele lor, viata, bunurile si mediul. 

ESTE MULT MAI UŞOR SA PREVII UN INCENDIU,  

DECÂT SA-L STINGI SAU SA INLATURI URMARILE ACESTUIA!

 

APĂRAREA ÎMPORTIVA INCENDIILOR  PE TIMPUL UTILIZĂRII FOCULUI  DESCHIS LA ARDEREA MIRIŞTILOR, VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE

 

            Conform Ordinului comun cu nr. 605 / 579 din 2008 al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, privind aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale:

 

  • Arderea miriştii, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi numai după obţinerea permisului de lucru cu foc în două exemplare.

Emiterea permisului se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau o persoană desemnată în acest sens. Primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permisiunea de a  arde miriştea, vegetaţia uscată sau resturile vegetale, şi un al doilea exemplar serviciului public voluntar pentru situaţii de urgenţă.

Obţinerea permisului de lucru cu focul nu este obligatorie în cazul în care resturile vegetale şi vegetaţia uscată sunt arse în cadrul gospodariei cetăţeneşti.

·         În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;

·         În perioadele de caniculă şi secetă arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale poate fi interzisă pe o anumită perioadă de timp sau în anumite intervale orare, prin ordin al prefectului; primarii au obligaţia de a aduce la cunoştinţă populaţiei aceste perioade şi intervale.

MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA  ARDEREA MIRIŞTILOR

Ø  condiţii meteorologice fără vânt;

Ø  parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

Ø  izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

Ø  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

Ø  asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

Ø  asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

Ø  asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

Ø  pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

 

MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA  ARDEREA VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE

 

Ø  condiţii meteorologice fără vânt;

Ø  colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

Ø  executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

Ø  curaţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5m;

Ø  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

Ø  asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

Ø  supravegherea permanentă a arderii;

Ø  stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

Ø  interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

 

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

 

 

Share

Vremea

Certificari